1.1 C
Constanța
11 februarie, 2026

Primăria Constanța vrea să emită obligațiuni de 110 milioane de euro pentru refinanțarea datoriei și investiții locale – Observator Constanța

Proiectul de hotărâre, inițiat de primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului Local din 29 ianuarie.

Potrivit documentului, finanțarea este necesară pentru refinanțarea totală sau parțială a datoriei publice a municipiului Constanța, precum și pentru realizarea unor obiective de investiții de interes public local.

În acest context, ar urma să fie refinanțate trei împrumuturi. Cel mai vechi datează din anul 2016 și are o valoare de aproape 3,7 milioane de euro, fiind contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Al doilea împrumut, în valoare de 48 de milioane de euro, a fost contractat în 2023 de la Banca Transilvania. Cel de-al treilea și cel mai mare credit, de aproximativ 53 de milioane de euro, a fost contractat în 2025 de la Banca Comercială Română.

De asemenea, din suma totală, peste 5,5 milioane de euro ar urma să fie alocate pentru refinanțarea proiectului de reabilitare și dotare a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.

Sursa: https://observatorconstanta.ro/2026/01/26/primaria-constanta-vrea-sa-emita-obligatiuni-de-110-milioane-de-euro-pentru-refinantarea-datoriei-si-investitii-locale/

Ultimă oră

Același autor