Consiliul Local Constanța a aprobat, în ședința extraordinară din 13 februarie, proiectul „Îmbunătățirea mediului urban în zona Compozitori” și cheltuielile aferente, în vederea finanțării prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027.
Proiectul a fost admis la finanțare și a parcurs etapa de evaluare tehnică și financiară, urmând să intre în faza de precontractare. În paralel, Primăria Constanța pregătește documentația pentru achiziția contractului de execuție a lucrărilor.
Investiția vizează transformarea unui fost spațiu industrial de pe strada Eliberării nr. 46 într-un parc destinat activităților recreative.
Noul parc va fi amenajat pe un teren de 10.044 metri pătrați și va include alei pietonale, două spații de joacă pentru copii și adolescenți, zone de relaxare pentru vârstnici, mobilier urban, o fântână arteziană și două cișmele, precizeazăPrimăria Constanța.
Proiectul prevede, de asemenea, un sistem modern de iluminat, elemente inteligente precum bănci smart și control al iluminatului, precum și marcaje adaptate persoanelor cu dizabilități. Spațiul verde va fi completat prin plantarea de arbori, arbuști și plante perene, fiind prevăzut și un sistem automat de irigații.
Valoarea totală a proiectului este de 19,71 miliarde lei cu TVA. Contribuția municipalității este de 9,49 miliarde lei, la care se adaugă 2% din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv 0,20 miliarde lei.