Un nou protest spontan al angajaților Șantierului Naval din Mangalia a avut loc în această dimineață. Angajații s-au adunat în curtea Șantierului, nemulțumiți de faptul că este a treia lună la rând în care nu și-au primit salariile.
Președintele Sindicatului Liber „Navalistul”, Laurențiu Gobeajă, reclamă întârzieri în adoptarea normelor pentru aplicarea prevederilor ordonanței de Guvern, care permite societăților de interes strategic aflate în insolvență și se confruntă cu dificultăți financiare, cum este și Șantierul Naval Mangalia, să crească suma creanțelor salariale suportate din Fondul de Garantare pentru fi plătite salariile angajaților.
„Normele și Memorandumul ar fi trebuit adoptate într-un termen maxim de 30 de zile, ele ar fi trebuit adoptate mai devreme, dar iată că astăzi se împlinesc cele 30 de zile și nici măcar nu se află pe ordinea de zi. Acestea ar fi trebuit să fie adoptate, pentru ca societățile în insolvență, printre care și Damen Shipyards Mangalia SA, să poată accesa fondurile pentru a putea plăti mai departe oamenii. Iată că lucrurile se amână și discuțiile trenează de la o zi la alta, în defavoarea noastră, a angajaților. Orice amânare duce la disperare!“, spune Laurențiu Gobeajă.
Kevin Kirmizigul, purtătorul de cuvânt al Blocului Național Sindical, a declarat că angajații din Șantierul Naval Mangalia au ajuns deja la cea de-a treia lună în care nu și-au încasat salariile.„Oamenii vin dimineața la muncă, în șantier, în fiecare zi și sunt puși să facă diverse treburi prin șantier, nefiind efectiv de muncă, nefiind nave de reparat sau altele de construit. Sunt puși să dea cu mătura sau să mai repare diverse lucruri prin șantier, însă de lucru efectiv nu este. Cu toate acestea, în fiecare zi oamenii sunt prezenți la muncă și au ajuns deja la disperare, fiind cea de-a treia lună în care nu își primesc salariile!
Până acum, angajații din Șantierul Naval Mangalia au primit promisiuni peste promisiuni, dar nimic concret. Au ajuns să își piardă răbdarea, au familii care depind de ei și de salariul pe care ar trebui să îl încaseze. În această dimineață, ei au oprit munca și așteaptă reacțiile oficiale. Până la sosirea unui investitor sau la concretizarea vreunei propuneri de preluare a Șantierului Naval Mangalia, Statul Român trebuie să aibă grijă de acești oameni, de resursa umană din șantier. Mulți dintre ei au plecat, văzând că nu se mai rezolvă nimic în urma tututor formelor de protest pe care le-au adoptat în ultimii doi ani, unii au plecat la Damen Galați, alții au plecat în străinătate, iar Șantierul Naval Mangalia pierde forța de muncă, resursa umană calificată și aptă de muncă a șantierului.
În urma ultimelor discuții după protestul de luna trecută, angajaților li s-au dat inclusiv speranțe cu privire la Programul SAFE, însă nu li s-a dat niciun fel de detaliu: ce vor avea de muncă, în ce moment vor începe să lucreze efectiv, să își facă profesia, când vor sosi nave în șantier sau când le vor construi – oamenii nu știu nimic. Situația este cu adevărat gravă!“ , a declarat Kevin Kirmizigul, purtătorul de cuvânt al Blocului Național Sindical, pentru Ziarul Amprenta .
„Oamenii au decis să se prezinte zilnic în fața pavilionului administrativ pentru a-și exprima nemulțumirile legate de neplata salariilor. Această decizie reflectă nivelul ridicat de tensiune și lipsa unor soluții concrete până în acest moment. Angajații sunt hotărâți să își apere drepturile până la remedierea situației. Reiterăm solicitarea către instituțiile responsabile de a interveni urgent pentru deblocarea situației și plata salariilor restante”, a transmis BNS.