În PSD Constanța se joacă, zilele acestea, o piesă veche: cum să explici electoratului că principiile există, dar doar pentru unii. Discuțiile despre „reprimirea” luiIon Dumitracheîn partid, după autosuspendarea generată de dosarul „Portul Constanța”, nu sunt despre moralitate. Sunt despre memorie scurtă și despre cine stă, de fapt, la butoane.
Pentru că, dacă PSD Constanța ar fi fost consecvent, lista ar fi arătat altfel de mult.Maricel Cârjaliua candidat fără să fie oprit de faptul că este trimis în judecată.Mirela Matichescua prins loc eligibil în Parlament în condiții similare. În sudul județului,Iusein Vișela intrat în competiții electorale fără ca cineva să descopere brusc principiile etice ale partidului.
Deci nu, PSD Constanța nu are o problemă cu dosarele. Are o problemă cu oamenii care nu mai sunt utili la momentul potrivit.
Iar ironia supremă este că tocmai Ion Dumitrache, cel care astăzi cere prezumție de nevinovăție și solidaritate, a fost printre cei care au ridicat tonul atunci cândDecebal Făgădăua fost trimis în judecată. Atunci nu exista răbdare, nu exista „să vedem ce spune instanța”, nu exista calm. Existau doar cereri ferme de retragere și lecții de morală politică. Dosarul acela s-a încheiat între timp cu achitare, dar memoria politică pare să fie selectivă.
Astăzi, însă, discursul s-a schimbat. Dintr-o dată, prezumția de nevinovăție devine argument suprem. Dintr-o dată, partidul trebuie să fie unit. Dintr-o dată, dosarul nu mai e o pată de imagine, ci doar o etapă nefericită.
Adevărul incomod este că PSD Constanța nu decide în funcție de principii, ci de echilibrul intern al puterii. Dacă ești în tabăra potrivită, dosarul devine detaliu tehnic. Dacă nu, devine motiv de exil politic.
Electoratul vede asta. Și înțelege. Nu contează ce scrie în statut sau ce declară liderii la televizor. Contează realitatea simplă: în PSD Constanța, standardele morale se schimbă odată cu interesul. Iar când aceiași oameni care cereau ieri excluderi invocă azi toleranță pentru propria situație, partidul nu mai pare o organizație politică, ci un teatru în care rolurile se schimbă mai repede decât convingerile.