Remorcherul scufundat în Portul Midia a trecut prin mai multe procese de recertificare și revizie, iar ultima inspecție pentru menținerea certificatului de clasă a fost efectuată la 16 ianuarie 2026, potrivit unui comunicat transmis joi de reprezentanții Rafinăriei Petromidia.
Compania susține că nava era autorizată să participe la toate tipurile de operațiuni specifice terminalului off-shore Midia Marine Terminal și că fusese implicată în sute de misiuni similare, inclusiv în asistența tancurilor petroliere de mare tonaj, de tip AFRAMAX, la terminalul aflat la 8,6 kilometri în largul Portului Midia.
În comunicatul citat, operatorul precizează: „Construit în 2006, remorcherul a trecut prin multiple procese de recertificare și revizie, ultima fiind efectuată în iunie 2025, când au fost realizate toate lucrările necesare pentru funcționarea în condiții de optime de siguranță. Ultima inspecție efectuată în vederea menținerii certificatului de clasă, realizată de către societatea de clasificare navală Bureau Veritas, a avut loc la data de 16 ianuarie 2026. De asemenea, remorcherul a fost inspectat de Autoritatea Navală Română în 10 septembrie 2025, toate elementele mecanice și tehnice fiind certificate de autorități competente în domeniu”.
Potrivit acelorași informații, nava a fost construită în 2006 și a trecut printr-o revizie în iunie 2025, când au fost efectuate lucrări pentru funcționarea în condiții de siguranță. Petromidia mai arată că remorcherul a fost inspectat și de Autoritatea Navală Română la 10 septembrie 2025.
Precizările vin în contextul anchetei privind accidentul naval produs miercuri dimineață, când remorcherul companiei Midia Marine Terminal s-a scufundat în timpul manevrelor de asistență pentru un tanc petrolier aflat la terminalul off-shore. În urma incidentului, două persoane au fost găsite decedate, iar alte trei sunt în continuare dispărute. Cercetările sunt coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.