Circulaţia este restricţionată sâmbătă pe prima bandă a autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, pe ambele sensuri, pentru lucrări de întreținere.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este restricţionat pe prima bandă pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe ambele sensuri, între kilometrii 160 – 161, pentru efectuarea lucrărilor necesare la rosturile de dilataţie.
Se va circula doar pe a doua bandă, cu limită de viteză de 60 km/h.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte semnificaţia semnalizării temporare instituite în zonă, să se asigure foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulaţie, semnalizând din timp efectuarea acestei manevre.
Sursa: https://constanta.info/restrictii-de-trafic-pe-autostrada-soarelui-2/