11.2 C
Constanța
16 martie, 2026

Se modernizează sistemul de iluminat public pe mai multe tronsoane importante din Constanța

În perioada 16–20 martie, echipele de intervenție desfășoară lucrări de modernizare a sistemului de iluminat public pe mai multe tronsoane importante din oraș.

Astfel, pe strada Soveja, intervențiile sunt programate pe sectoarele Al. Lăpușneanu – Mamaia, Tomis – Ștefăniță Vodă, Ștefăniță Vodă – B.S. Delavrancea și Tomis – B.S. Delavrancea, unde se realizează demontarea instalațiilor existente, montarea stâlpilor și a corpurilor de iluminat, efectuarea conexiunilor electrice și punerea în funcțiune a noilor echipamente.

Lucrări similare sunt prevăzute și pe bulevardul Tomis, pe tronsoanele Soveja – Suceava și Suceava – Aurel Vlaicu, unde se desfășoară operațiuni de montare și reglare a stâlpilor, instalarea corpurilor de iluminat și verificarea funcționării sistemului.

Intervențiile continuă și pe strada Suceava, unde sunt executate lucrări de montare a rețelei electrice, instalarea stâlpilor și a corpurilor de iluminat, precum și punerea în funcțiune a instalațiilor modernizate.

Totodată, în această săptămână se lucrează și pe strada Dezrobirii, unde sunt programate operațiuni de montare a stâlpilor și a corpurilor de iluminat.

De asemenea, lucrări pentru modernizarea sistemului de iluminat public sunt în desfășurare și pe bulevardul I.C. Brătianu, pe tronsonul Elena Cuza – Bucegi, unde se execută săpături.

Proiectul presupune introducerea în subteran a rețelei de iluminat public, înlocuirea echipamentelor existente și instalarea unor corpuri de iluminat cu tehnologie LED, eficiente energetic, integrate într-un sistem inteligent de telegestiune care permite optimizarea consumului și creșterea siguranței în trafic.

Pe durata lucrărilor pot apărea restricții temporare de circulație sau disfuncționalități punctuale în funcționarea iluminatului public. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă rugăm să manifestați prudență în zonele unde se desfășoară intervențiile, astfel încât lucrările să poată fi realizate în condiții de siguranță și într-un termen cât mai scurt.

Sursa: https://www.replicaonline.ro/se-modernizeaza-sistemul-de-iluminat-public-pe-mai-multe-tronsoane-importante-din-constanta-652716?z=l

Ultimă oră

Același autor