10.1 C
Constanța
10 martie, 2026

Șefii Vămii Constanța Sud, reținuți de DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – structura centrală – au dispus reținerea fostului șef al Vămii Constanța Sud, Octavian-Lică Parfenie, și a adjunctului său, Christian Gudu, într-un dosar care vizează presupuse fapte de corupție legate de activitatea din Biroul Vamal Agigea. Cei doi sunt suspectați că ar fi primit bani de la agenți economici pentru a urgenta formalitățile vamale ale containerelor care tranzitau portul.

Potrivit documentelor din dosar, consultate de G4Media și Info Sud-Est, ancheta DNA a inclus utilizarea unui martor cu identitate atribuită, „Ion Cristian”. În discuțiile purtate cu acesta, suspecții ar fi evitat să vorbească deschis despre bani și ar fi cerut ca subiectul să fie abordat discret. „Vorbește la ureche!”, i-ar fi spus vameșii atunci când conversația ajungea la eventuale plăți.

Suspiciuni privind plăți în euro

Unul dintre suspecții audiați de procurori, Mihai Culea, a declarat că Parfenie ar fi preferat ca sumele primite să fie în euro. Potrivit acestuia, într-un episod relatat anchetatorilor, un intermediar ar fi adus bani într-o altă monedă, care au fost returnați pentru a fi schimbați.

„Știu că a mai venit o dată la birou la Constanța băiatul lui Hagi (Ali Amer), dar nu îmi amintesc cu ce sumă, știu că banii nu erau în monedă euro și i-am restituit pentru a-i schimba în euro. A doua zi a revenit băiatul cu suma schimbată în moneda euro. La două-trei zile i-am dat lui Parfenie Octavian-Lică acea sumă de bani”, a declarat Culea în fața procurorilor.

În aceeași declarație, suspectul a relatat că Parfenie ar fi fost nemulțumit de unele bancnote primite, pe care le considera suspecte. „Bă, ce e, bă, cu asta? Îmi faci cheie?”, i-ar fi spus acesta, potrivit depoziției citate în documentele anchetei.

„Taxă” pentru urgentarea containerelor

În cadrul investigației, un reprezentant al unui agent economic a declarat că, în mediul de afaceri care operează în zona vămii Agigea, ar fi existat o practică informală de plată a unor sume pentru accelerarea formalităților vamale.

Potrivit declarației sale, suma ar fi variat între 100 și 350 de euro pentru fiecare container, bani care ar fi ajuns la conducerea vămii. În schimb, timpul de așteptare pentru obținerea liberului de vamă ar fi fost redus. Astfel, un container care ar fi stat în mod obișnuit aproximativ trei zile în vamă putea fi procesat într-un interval mai scurt.

Discuții interceptate de anchetatori

Documentele analizate de jurnaliști conțin și fragmente din discuții purtate între Parfenie și martorul cu identitate protejată. Într-un dialog consemnat de procurori, martorul încearcă să negocieze suma de bani pentru un container:

„Începem cu 300 de euro. Te rog”, îi spune martorul.

Parfenie răspunde insistând asupra sumei mai mari: „350 e (…) Ca să evităm toate discuțiile, 350!”

În altă declarație, un suspect a afirmat că Parfenie ar fi ținut o evidență a containerelor pentru care ar fi trebuit plătite sume de bani și ar fi verificat ulterior dacă acestea corespund cu plățile primite.

Amenințări privind blocarea lucrărilor

În dosar apare și o relatare a unui alt suspect care susține că, după ce suma adusă ar fi fost mai mică decât cea așteptată, discuția cu cei doi șefi ai vămii ar fi devenit tensionată.

„În data de 10.02.2026, m-am întâlnit din nou cu Gudu și Parfenie (…) Parfenie Octavian mi-a spus, mai în glumă, mai în serios, că o să-mi blocheze lucrările, precizând că va vorbi el cu cineva să-mi blocheze lucrările”, a declarat acesta în fața procurorilor.

Sursa: https://cotidianulhd.ro/sefii-vamii-constanta-sud-retinuti-de-dna/

Ultimă oră

Același autor