E ceva straniu cu defensiva Petrolului în acest sezon. Sau ieșit din comun având în vedere prea multele greșeli decisive ale fotbaliștilor antrenați de Eugen Neagoe. Au fost exagerat de multe jocuri în care adversarii nu-și crează ocazii în schimb, se găsesc petroliștii care le oferă acestora șanse de a câștiga meciul indiferent unde se joacă. Acum, s-a jucat la Constanța și cronologic, Dumitrescu, Roche, Ignat și Bălbărău, au fost gafeurii de serviciu. Fundașul Dumitrescu a dat o pasă aproape decisivă din care Tănasă a marcat. Apoi, în repriza a doua, la o minge în adâncime, Roche și Ignat nu l-au putut împiedica pe Ișfan să înscrie în fața unui Bălbărău ieșit greșit din poartă.Adevărate cadouri ale jucătorilor Petrolului în condițiile în care marile ocazii au fost de partea lor. Chică-Roșă, în două situații, și Grozav puteau repara greșelile colegilor săi, dar au ratat sau au avut parte de ghinion. La câte daruri au fost făcute în acest sezon nici nu mai știi cauza/cauzele. E și un paradox cu apărarea Petrolului deoarece este una dintre cele mai bune, dar primește gol/ goluri nepermis de ușor! Și mai naști și complexe precum cel al Petrolului în fața Farului. De zece ori s-au aflat față în față cele două echipe în ultimele patru sezoane de Superliga, de opt ori a câștigat Farul, și de fiecare dată atunci când a fost cazul, adică în cinci situații, la Ovidiu, precizează fcpetrolul.ro!Înfrângerea de la Ovidiu trimite Petrolul pe loc de baraj, la trei puncte, de acum, în spatele lui Csikszereda, și cu obligativitatea câștigării meciului din etapa viitoare, de la Clinceni, cu Metaloglobus (sâmbătă, 21 martie, ora 15.00). După eșecul de la Farul principalul Neagoe își dorește, a câta oară?, ca jucătorii săi să fi terminat cadourile pentru adversari. Asta e ca și dorința președintelui clubului, Caludiu Tudor, care de mult timp tot speră ca autoritățile locale să ajute echipa, iar acestea nu au nici o treabă.Eugen Neagoe:’’Sunt dezamăgit de rezultat, în primul rând. Din păcate am făcut noi acea greșeală și le-am făcut un cadou. Este normal că atunci când le dai pasă adversarilor în careu, că vrei primi gol. La golul doi am pierdut ușor mingea în partea stângă. Nu știu dacă a fost fault sau nu. Ne-au prins pe contraatac și ne-au marcat gol. Am avut ocazii, dar nu am reușit să o băgăm în poartă, în schimb la 0-0 le-am făcut acel cadou. Cam asta e istoria acestui joc. Suntem Moș Crăciun! La toate echipele, care au probleme, noi trebuie să le dăm mingea să o bage în poartă. Nu e prima dată când se întâmplă asta. Sper că au înțeles și să termine cu cadourile astea”, a declarat Neagoe, după joc, la flash interviul DigiSport.Sursa foto:fcpetrolul.ro/razvan pasarica