Studiul Economic pentru România, ediția 2026, elaborat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a fost prezentat luni, 16 martie 2026, la București, în prezența premierului Ilie Bolojan și a Secretarului General al Organizației, Mathias Cormann. La evenimentul de lansare a participat şi Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, transmite un comunicat din partea Ministerului Justiției.Documentul lansat este unul de referință, care oferă o analiză riguroasă și obiectivă a evoluțiilor economice recente, dar și un set valoros de recomandări pentru consolidarea performanței economiei românești pe termen mediu și lung.Studiul Economic pentru România a fost coordonat la nivelul administrației de către Ministerul Finanțelor. Ministerul Justiției a fost implicat în mod direct în elaborarea capitolului aprofundat al Studiului care vizează creșterea competitivității, în special în ceea ce privește dimensiunea luptei împotriva corupţiei şi cadrul privind insolvența.Studiul subliniază că aderarea României la Convenția OCDE privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale reprezintă un pas esențial. Prin acest demers, România își consolidează angajamentul față de cele mai înalte standarde internaționale de integritate și contribuie la promovarea unui climat de afaceri transparent și corect în tranzacțiile economice internaționale.De asemenea, Studiul Economic reflectă faptul că, potrivit indicatorilor de integritate publică ai OCDE (OECD Public Integrity Indicators), sistemul anticorupţie şi de integritate al României este în mare parte aliniat cu standardele Organizaţiei şi, în câteva domenii, depăşeşte media înregistrată la nivelul statelor membre OCDE.