Tensiuni în Educație! Sindicatele denunță o circulară ilegală și anunță grevă generală în luna mai

Sindicatele reprezentative din învățământ solicită, în regim de urgență, ministrului Educației, Mihai Dimian, revocarea unei circulare transmise inspectoratelor școlare, care vizează colectarea de date privind reducerea cheltuielilor de personal în anul 2026 comparativ cu 2025.

Este vorba despre Circulara nr. 26564/17.04.2026, aprobată de secretarul de stat Sorin Ion, care cere inspectoratelor școlare și unităților de educație extrașcolară să raporteze, în regim de urgență, situația cheltuielilor de personal.

De altfel, ieri, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a avut loc o întâlnire importantă pe această temă, cu managerii din învățământul constănțean. Întrebată la ce concluzii s-a ajuns în urma acestei întâlniri, prof. Claudia Portase, inspector școlar general, a transmis că discuțiile nu s-au finalizat și urmează să fie transmise concluziile.

Se cere revocarea circularei

Într-un document oficial pus la dispoziție de prof. Mitică Iosif, liderul constănțean, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” acuză faptul că această măsură a fost luată fără consultarea partenerilor sociali, încălcând astfel prevederile legale în vigoare.

„Circulara nr. 26564/17.04.2026 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor obligatorii ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector, în condițiile în care federațiile sindicale reprezentative nu au fost consultate anterior „, transmit reprezentanții profesorilor.

Mai mult, sindicatele susțin că solicitarea Ministerului contravine chiar cadrului legal invocat în document. Deși circulara face referire la prevederile O.U.G. nr. 7/2026, acestea subliniază că actul normativ exceptează explicit toate unitățile și instituțiile din învățământul de stat de la măsura reducerii cheltuielilor de personal.

Potrivit sindicaliștilor, nu doar unitățile de învățământ preuniversitar sunt exceptate, ci întregul sistem de educație de stat, inclusiv inspectoratele școlare și instituțiile de educație extrașcolară.

„Unitățile de educație extrașcolară și inspectoratele școlare fac parte din categoria unităților și instituțiilor din învățământul preuniversitar, astfel că sunt exceptate de la măsura reducerii cheltuielilor de personal în anul 2026 „, se mai arată în document.

Grevă generală, scenariu tot mai probabil

În paralel cu această dispută, liderii sindicali anunță că iau în calcul declanșarea unei greve generale la finalul lunii mai. George Purcaru, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat pentru Radio România Actualități că decizia finală va fi luată după consultarea membrilor de sindicat.

„În prealabil vom da drumul la acest referendum pentru grevă și colegii noștri ne vor spune exact ce e de făcut vizavi de grevă. Noi ne ținem de programul pe care l-am anunțat și anume – finalul lunii mai, vom avea o grevă generală și tot ce ține de celelalte forme de protest sunt în funcție de cum va evolua situația politică din țară „, a explicat acesta.

Sindicatele avertizează că o eventuală grevă prelungită ar putea afecta calendarul examenelor naționale din această vară, inclusiv Evaluarea Națională și Bacalaureatul.

„Este posibil ca, dacă se va prelungi perioada de grevă, atunci se vor regândi probabil calendarele pentru examenele naționale și Bacalaureat „, a mai declarat George Purcaru.

În acest moment, planul sindicatelor rămâne neschimbat pentru finalul lunii mai, însă decizia finală depinde de rezultatul consultării interne.

Tensiunile din educație s-au amplificat în ultimele luni, pe fondul protestelor repetate și al apelurilor la boicotarea simulărilor examenelor naționale.

Profesorii reclamă o serie de măsuri care le afectează direct activitatea și veniturile: majorarea normei didactice, creșterea numărului de elevi în clase, comasarea unor unități de învățământ și modificări privind salarizarea.

În acest context, sindicatele avertizează că greva generală ar putea deveni principala formă de presiune asupra autorităților, în lipsa unor soluții concrete.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-tensiuni-in-educatie-sindicatele-denunta-o-circulara-ilegala-si-anunta-greva-generala-in-luna-mai-552869

Ultimă oră

Același autor