0.4 C
Constanța
22 decembrie, 2024

Tîlvăr, întâlnire cu omologul din Bosnia şi Herţegovina: Susţinem securitatea în Balcanii de Vest

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit miercuri, la Sarajevo, cu omologul său din Bosnia şi Herţegovina, Zukan Helez. Discuţiile au fost cu privire la consolidarea cooperării în domeniul securităţii regionale, cu accent pe misiunea EUFOR Althea.

Sursa foto: Facebook

Din delegaţia României au făcut parte ambasadorul României la Sarajevo, E.S. Anton Păcureţu, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Iulian Berdilă, comandantul Comandamentului Forţelor Întrunire, general-maior Valerică Vrăjescu şi viitorul comandant al EUFOR, generalul-maior Florin Barbu, care va prelua comanda operaţiei Uniunii Europene la începutul anului viitor.

Agenda discuţiilor a cuprins subiecte cu privire la consolidarea cooperării în domeniul securităţii regionale, cu accent pe misiunea EUFOR Althea, în care România şi-a asumat un rol semnificativ.

De asemenea, ministrul Angel Tîlvăr a transmis un mesaj de solidaritate persoanelor afectate în urma recentelor inundaţii din Bosnia şi Herţegovina şi a informat că ajutoarele trimise recent de Guvernul României în această ţară ca sprijin umanitar, vor fi suplimentate cu materiale şi resurse identificate de Ministerul Apărării Naţionale, care vor fi transportate în cel mai scurt timp către Sarajevo.

În cadrul discuţiilor, pe fondul provocărilor tot mai complexe de securitate din regiunea Balcanilor de Vest, ministrul Tîlvăr a reafirmat angajamentul ferm al României de a contribui activ la eforturile de menţinere a păcii şi stabilităţii în regiune. În acest context, a fost subliniată implicarea substanţială a României în misiunea EUFOR Althea, operaţie a Uniunii Europene menită să sprijine stabilitatea în regiune.

„România a fost întotdeauna un susţinător ferm al securităţii în Balcanii de Vest şi al parcursului european al Republicii Bosnia şi Herţegovina, iar misiunea EUFOR Althea, la care contribuim în prezent cu cel mai important contingent, reprezintă un pilon central în eforturile internaţionale pe acest palier. Suntem mândri de contribuţia noastră constantă şi suntem pregătiţi să preluăm comanda EUFOR în 2025, un angajament care reflectă determinarea noastră în această direcţie,” a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

Acordul de cooperare bilaterală în domeniul apărării, semnat în iunie 2024, a fost un alt subiect important pe agenda discuţiilor celor doi miniştri. Documentul stabileşte cadrul pentru aprofundarea colaborării militare dintre cele două state, inclusiv aspecte privind instruirea în comun, schimburi de experienţă şi sprijin logistic.

„Acordul nostru bilateral ne oferă instrumentele necesare pentru a construi o cooperare în domeniul militar eficientă”, a subliniat ministrul Tîlvăr.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

astăzi, 20:53

astăzi, 20:51

astăzi, 20:49

astăzi, 18:08

astăzi, 17:16

astăzi, 16:56

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/tilvar-intalnire-cu-omologul-din-bosnia-si-hertegovina-sustinem-securitatea-in-balcanii-de-vest-22510594

Ultimă oră

Același autor