11 februarie 2025, 12:19
Traficul prin punctele de trecere a frontierei din subordinea Gărzii de Coastă a înregistrat o creştere cu 20% în 2024 faţă de 2023, au anunţat, marţi, poliţiştii de frontieră, adâugând că au constatat peste 830 de infracţiuni, în care au fost implicate 900 de persoane. Anul trecut au fost date peste 1.300 de amenzi în valoare peste 1,2 milioane de lei şi au fost reţinute bunuri de aproape 185 de milioane de lei. Totodată, poliţiştii de frontieră au descoperit, anul trecut, 35 de vehicule furate.
Reprezentanţii Gărzii de Coastă au prezentat, marţi, analiza principalelor activităţi desfăşurate de poliţiştii de frontieră în 2024.
Astfel, anul trecut, au tranzitat punctele de trecere a frontierei din subordinea Gărzii de Coastă, 4,62 milioane persoane şi 879.000 mijloace de transport, pe ambele sensuri de deplasare. În comparaţie cu anul 2023 s-a înregistrat o creştere a traficului cu aproximativ 20%.
De asemenea, în 2024, poliţiştii de frontieră au constatat peste 830 de infracţiuni.
”În urma acţiunilor desfăşurate independent sau în cooperare cu autorităţi naţionale sau internaţionale, în cursul anului 2024 au fost constatate 832 infracţiuni în care au fost implicate 902 persoane (283 cetăţeni romani, 619 cetăţeni străini) şi aplicate 1.382 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 1.250.000 lei, pentru 1.095 cetăţeni români şi 230 cetăţeni străini, fiind descoperite şi reţinute bunuri în valoare de aproximativ 184.314.000 lei”, au precizat poliţiştii de frontieră.
Totodată, în cursul anului 2024, în zona de competenţă a Gărzii de Coastă au fost înregistrate 230 cazuri de trecere/tentativă de trecere frauduloasă a frontierei în care au fost implicate 433 persoane.
Poliţiştii de frontieră au acţionat şi pentru prevenirea şi combatrea traficului ilegal cu tutun şi produse din tutun.
Astfel, în cursul anului 2024, în zona de competenţă a Gărzii de Coastă au fost înregistrate 349 cazuri în care au fost implicate 350 persoane, fiind reţinută în vederea confiscării cantitatea de 461.200 ţigări,12,73 kilograme de tutun şi 888 capsule nicotină în valoare totală de 561.299 lei.
Reprezentanţii Gărzii de Coastă au constatat anul trecut 147 de infracţiuni privind traficul de bunuri contrafăcute sau nedeclarate, valoarea totală a mărfurilor susceptibile de a fi contrafăcute şi nedeclarate fiind de 180 milioane lei.
”Majoritatea cazurilor au fost constatate la rampele de control fizic containere din Porturile Constanţa şi Constanţa Sud Agigea, terminalele de containere fiind zone de risc ridicat din cauza volumului mare de mărfuri tranzitate şi a modului de efectuare a controlului, care se realizează prin sondaj”, au afirmat poliţiştii de frontieră.
De asemenea, în cursul anului 2024, în urma monitorizării transporturilor containerizate de mărfuri precum şi mărfurilor transportate în semiremorci/containere sosite pe liniile maritime Ro-Ro, nu s-a permis intrarea în ţară a cantităţii de 133,7 tone gaz refrigerant. În cele trei cazuri înregistrate au fost efectuate teste în urma cărora a reieşit faptul că tipul gazului declarat nu are specificaţiile corecte, fiind în realitate un tip de gaz restricţionat la import.
Poliţiştii de frontieră au descoperit, în 2024, 35 de vehicule furate 30 autoturisme, două autocamioane, două motociclete şi un utilaj) în valoare de peste 6.276.000 lei şi 18 motoare de ambarcaţiuni furate în valoare de 342.300 lei.
”Majoritatea autovehiculelor furate au fost descoperite la verificările la frontieră, acestea figurând cu alerte în SIS emise de state din spaţiul Schengen. De asemenea, având în vedere specificul zonei de competenţă din judeţul Tulcea, în cursul acestui an au fost descoperite motoare de ambarcaţiuni furate din străinătate, majoritatea cazurilor fiind înregistrate în localităţi din zona de competenţă a Grupului de Nave Sulina”, a mai transmis sursa citată.
Poliţiştii de frontieră au mai acţionat pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol.
”În urma acţiunilor organizate şi desfăşurate au fost indisponibilizată cantitatea de 2.547 kg peşte în valoare de 22.400 lei, 1.750 kg fructe de mare în valoare de 3.780 lei, 2 kg icre în valoare de 100 lei şi 125 exemplare de sturioni redate mediului. Totodată, au fost confiscate 18.395 m plase de pescuit în valoare de 48.500 lei, 944 unelte de pescuit în valoare de 12.700 lei şi 16 ambarcaţiuni cu motor în valoare 26.500 lei”, au mai transmis poliţiştii de frontieră.
De asemenea, poliţiştii de frontieră au continuat acţiunile de căutăre şi salvare a vieţilor omeneşti pe Marea Neagră şi pe fluviul Dunărea (misiuni de tip „search and rescue”) şi au executat, în 2024, 16 acţiuni SAR, dintre care 7 la Marea Neagră şi 9 au fost desfăşurate la Dunăre, fiind salvate 19 persoane.