În parteneriat cu Asociația Județeană de Ciclism Constanța, Clubul „Euxin” Constanța, Primăria, Consiliul Județean și Direcția Județeană de Sport Constanța, evenimentul se va desfășura în perioada 1-3 mai după următorul:
– 10:00-12:30 – Contratimp individual de 15 km. – Mihail Kogălniceanu – Cuza Vodă și retur;
– 16:00 – Etapa I fond de 65 km.– Traseu Cumpăna – Negru Vodă cu sosire în Agigea.
– 10:00 – Etapa a II-a fond de 130 km.– Traseu Sala Sporturilor – Urluia cu sosire în Murfatlar (130 km.).
– 9.30-12:30 – Concurs copii (5 curse pe categorii de vârstă între 7 și 14 an, fete și băieți) – Traseu Capitol – Lupoaică – Capitol;
– 12:30-14:30 – Circuit adulți (25 tururi) – Traseu – Lupoaică – Capitol (70 km.)
Sunt așteptați să participepeste 200 de cicliști profesioniști pe categoriile Elite+Under 23, Juniori, Cadeți, Open feminin, Elite feminin și amatori pe grupe de vârstă 19-29, 30-39, 40-49, 50-59, 60+, 20 de cluburi interne și internaționale, precum și peste 150 de copii la probele special create pentru ei.
vor fi premiați cu 500 lei pentru locul I, 300 de lei pentru locul II și 150 de lei pentru locul III, cu mențiunea că fondul de premiere poate crește în funcție de contribuțiile sponsorilor.
Cei interesați să participe sunt invitați să acceseze platforma www.racetime.ro sau să scrie pe adresa de e-mail: turuldobrogei@csmconstanta.ro.
Sursa: https://observatorconstanta.ro/2026/03/05/turul-dobrogei-la-ciclism-revine-in-luna-mai/