UDTTMR, din nou alături de prieteni la Festivalul „Primăvara Comunitară”

Tradiția participării la Festivalul Interetnic „Primăvara Comunitară” a fost respectată și în acest an, când reprezentanții Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România au răspuns invitației lansate de Uniunea Democrată Turcă din România. Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, evenimentul a reunit, ca de fiecare dată, comunitățile etnice din Dobrogea într-o celebrare a primăverii și a diversității culturale.

În 2026, Uniunea a fost reprezentată de Ansamblul „Qarasu” al Organizației Medgidia, care a adus pe scenă elemente autentice ale tradiției tătare. Participarea a fost cu atât mai specială cu cât valorile culturale comune spațiului turcic, precum sărbătoarea Nawrez (Nevruz), au fost celebrate alături de gazde.

Programul artistic a inclus, de asemenea, momente susținute de ansambluri ale comunității elene și formații de dansuri populare românești, evidențiind bogăția multiculturală specifică regiunii.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-udttmr-din-nou-alaturi-de-prieteni-la-festivalul-primavara-comunitara-551313?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=ultima-ora&utm_campaign=Slider – ultima ora

Ultimă oră

Același autor