Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că pe litoralul românesc a mai rămas o singură construcție considerată ilegală, iar cazul a ajuns deja în instanță.
Potrivit ministrului, proprietarul construcției refuză să o demoleze, motiv pentru care autoritățile au apelat la instanță pentru a rezolva situația. Diana Buzoianu a subliniat că autoritățile își doresc ca pe litoral să fie respectată legislația, iar toate construcțiile care nu respectă regulile să fie eliminate.