6.1 C
Constanța
16 martie, 2026

Un fost președinte al României, avertisment în contextul amenințărilor iraniene: ”Fiecare dintre noi să se gândească unde se adăposteşte el şi familia”

Un fost președinte al României avertizează populația în contextul amenințărilor lansate de Iran la adresa României, după ce țara noastră a pus baze militare la dispoziția SUA pentru a disloca forțe militare.

Traian Băsescu spune că”poate ar fi bine ca fiecare dintre noi să se gândească unde se adăpostește el și familia” și că”este posibil ca Iranul să încerce să lovească echipamentele americane dislocate în bazele Kogălniceanu și Turda”.

Fostul șef de stat a mai spus că echipamentele dislocate de SUA în România”nu înseamnă echipament miliar defensiv” și că deși România dispune de echipamente militare necesare pentru a îndepărta pericolul în caz de atac,”nimeni nu poate garanta eliminarea tuturor riscurilor”.

Postarea integrală al lui Traian Băsescu:

”Doar o părere personală.

Nu mi-am propus să intru în contradicţie cu afirmaţiile oficiale. Conţinutul acestei postări este doar o opinie personală generată de faptul că evoluţiile internaţionale sunt incerte în primul rând datorită imprevizibilului Trump.

La solicitare expresă, România a pus la dispoziţia armatei SUA bazele militare de la Kogălniceanu şi Câmpia Turzii.

Decizia este corectă şi în interesul pe termen lung al consolidării relaţiei cu SUA şi a securităţii României.

În cele două baze militare vor fi găzduite avioane cisternă pentru alimentarea în aer a avioanelor de vânătoare/bombardament, drone de cercetare şi bombardament, radare destinate dirijării sistemelor antirachetă şi a avioanelor de luptă, etc.

În opinia mea, nimic din cele de mai sus nu înseamnă echipament militar defensiv.

Deşi avem o relaţie veche şi bună, este posibil ca Iranul să încerce să lovească echipamentele americane dislocate în bazele de la Kogălniceanu şi Turda. Într-o astfel de situaţie România dispune de echipamentele militare necesare pentru a indepărta pericolul dar nimeni nu poate garanta eliminarea tuturor riscurilor.

Atacurile teroriste efectuate de islamişti radicalizaţi sau atacurile cibernetice reprezintă o altă categorie de riscuri.

În aceste condiţii, în opinia mea, statul roman trebuie să ia urgent măsuri preventive de informare a populaţiei legat de modul de acţiune în cazul unor posibile atacuri.

Poate ar fi bine ca fiecare dintre noi să se gândească unde se adăposteşte el şi familia, dacă are bani şi mijloace de subzistenţă pentru două trei zile, dacă ar fi nevoie.

Pentru riscurile de mai sus spuneam în postarea mea anterioară că Trump trebuie să plătească.

Să notăm! Nu mai este gratis ca în Afganistan, Irak şi Balcani.

Postarea este doar o părere.”

Sursa: https://www.ziarulincomod.ro/un-fost-presedinte-al-romaniei-avertisment-in-contextul-amenintarilor-iraniene-fiecare-dintre-noi-sa-se-gandeasca-unde-se-adaposteste-el-si-familia/

Ultimă oră

Același autor