4.9 C
Constanța
14 martie, 2026

Un mort și trei răniți în urma coliziunii între un microbuz și un autotren, pe DN 17

O persoană a murit și alte trei au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, luni seară, pe DN17 între localitățile Stroiești și Ilișești, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit acestora, în eveniment au fost implicate un autotren, fără încărcătură, și un microbuz.’La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava ‘, au precizat oficialii.În microbuz se aflau patru persoane, doi bărbați și două femei. Conducătorul microbuzului a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea acestuia. Din nefericire, după extragere, s-a declarat decesul acestuia de către medicul de pe una dintre ambulanțele SAJ.Celelalte trei persoane din microbuz au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la UPU a Spitalului Județean Suceava.Conducătorul autotrenului nu necesită îngrijiri medicale. potrivit:

Sursa: https://www.replicaonline.ro/un-mort-si-trei-raniti-in-urma-coliziunii-intre-un-microbuz-si-un-autotren-pe-dn-17-648521?z=l

Ultimă oră

Același autor