Unirea Slobozia a obținut o victorie uriașă în SuperLigă și pune în dreptul ei primele 3 puncte în clasament în play-out, spre bucuria miilor de suporteri care au venit s-o susțină din tribunele Stadionului „1 Mai”.
N-a fost deloc ușor deși meciul a început de la 1 – 0, Espinosa a înscris în minutul 4 de la punctul cu var după o lovitură de pedeapsă acordată în urma faultului făcut de Luan asupra lui Dahan.
Gazdele își puteau dubla avantajul peste doar câteva minute, dar fundașul Safronov, liber în careul mare după un corner, șterge ușor mingea din poziție centrală, iar aceasta este degajată de un adversar din apropierea liniei porții.
Oțelul Galați echilibrează jocul și dă primele emoții la poarta lui Popa în minutul 20, Luam reia mingea pe lângă țintă.
Mai exact avea să fie un minut mai târziu Bană, scăpat nepermis din marcaj de Safronov fotbalistul înscrie din fața porții în urma unei erori a fundașului Dorobanțu, depășit ușor de Luam.
Unirea Slobozia resimte șocul și scapă basma curată în minutul 34, șut plasat Andrezinho, paradă frumoasă și eficientă Popa.
Mutări inspirate la pauză au adus victoria
Claudiu Niculescu, vizibil supărat pe modul în care au jucat mai mulți fotbaliști în jumătatea a doua a primei reprize, a schimbat imediat după odihnă, i-a scos pe Dorobanțu, Dragu și Safronov și i-a trimis pe teren pe Dulcea, Ibrian și Orozco.
Dulcea (foto) trimite la câțiva centrimetri de bara laterală în minutul 52, după ce scapă de adversarul direct dar nu mai ratează ținta două minute mai târziu după o incursiune trasă la indigo, minge plasată la rădăcina barei, în plasa laterală, imposibil de respins de portarul Dur Bozoancă.
Unirea Slobozia trece apoi la un joc exact în jumătatea proprie, cu un spirit de luptă rar văzut în acest campionat iar până la finalul meciului Oțelul Galați a fost ținută departe de careul lui Popa.
Am nevoie de dorința fotbaliștilor de a câștiga fiecare meci, de a se lupta pentru fiecare punct. Vreau să-i felicit pe băieți, au arătat exemplar ca atitudine, au luptat din primul până în ultimul minut, au arătat o foarte mare dorință de victorie și au reușit. Îmi doresc ca această victorie să fie șocul pozitiv, un început pentru succesele viitoare. (CLAUDIU NICULESCU, antrenor principal Unirea Slobozia)
Trupa lui Claudiu Niculescu învinge cu 2 – 1 echipa Oțelul Galați și urcă o poziție în clasament în play-out, primul de baraj pentru supraviețuirea în .
În Duminca Floriilor, pe 5 aprilie, de la ora 17.30, Unirea Slobozia va juca în deplasare cu Farul Constanța iar în Duminica de Paște, pe 12 aprilie, de la ora 18.00, va primi la vizita echipei Petrolul Ploiești.
Sursa: https://infoialomita.ro/unirea-slobozia-victorie-uriasa-in-superliga/