astăzi, 14:59
Vicepreşedintele Asociaţiei Grânarii, Tiberiu Stan, a afirmat că cerealele din Ucraina de bună calitate pleacă în Vestul Europei, iar marfa care este refuzată în urma controlului realizat în Portul Constanţa rămâne în ţara noastră. El a menţionat că vine foarte multă marfă din Ucraina şi nu este deloc în interesul României acest fapt deoarece fermierii nu-şi mai pot exporta producţia.
Tiberiu Stan a explicat marţi, la Prima News, motivele pentru care preţul grâului se află la un nivel scăzut.
“Sunt două evenimente care se suprapun. Odată căderea internaţională a burselor, că-i vorba de Chicago, că-i vorba de Euronext, pe fondul unor producţii majore la nivel mondial şi al logisticii care s-a rezolvat odată cu trecerea timpului, după începerea războiului, care afectează tot globul, nu ne afectează doar pe noi şi al doilea aspect care afectează local această politică europeană de eliminare a taxelor în ideea de a ajuta Ucraina, însă nu au ţinut cont de efectele asupra noastră. Prin urmare, avem efectul global şi avem şi efectul local de logistică deficitară, de supraofertă şi cerere scăzută. Şi atunci fermierii români sunt loviţi de două ori în contextul războiului, unde inputurile au fost mult mai mari, cheltuieli mult mai mari, acum venim cu preţurile lovite din două direcţii: internaţional şi local. Prin urmare, fermierii vor vinde în pierdere, chiar dacă fac producţii medii spre mari, vor vinde în pierdere. Nu mai vrem să ne gândim situaţia în care se vor face producţii mici”, a afirmat Tiberiu Stan.
El susţine că România importă în continuare cereale din Ucraina prin faptul că anumite contracte au fost încheiate înainte de data de 2 mai.
“Pe data de 5 iunie ar trebui să facă prelungirea acestor interziceri de import, dar mai sunt câteva probleme care vin odată cu asta. Chiar dacă s-au interzis importurile, s-au păstrat anumite clauze, contracte în desfăşurare, pentru că erau semnate înainte de 2 mai. Pentru că nu s-a dat o dată certă la acele contracte, nu este un centralizator, contracte înainte de 2 mai, avem informaţii că în continuare, s-au semnat contracte şi s-a pus semnat înainte de 2 mai. Prin urmare, degeaba s-au interzis importurile în România, pentru că ele în continuare au loc, printr-o nişă. Noi trebuie să luăm în discuţie la nivel de România şi la nivel de Bruxelles, aceste excepţii să nu îmi mai pericliteze adevăratul interes al unei legi şi interesul nostru ca ţară de a putea să ne vindem marfa. Suntem blocaţi, vine foarte multă marfă din Ucraina şi nu este absolut deloc în interesul României acest fapt”, a explicat viepreşedintele Asociaţiei Grânarii.
El a precizat că ţările din Europa au nevoie de acest tranzit de cereale din Ucraina, dar trebuie protejate interesele fermierilor români.
“E adevărat, ţările din vestul Europei şi Ucraina au nevoie să aibă loc acest tranzit, dar acest tranzit şi această mişcare de cereale din Ucraina către vestul Europei trebuie să aibă loc, protejându-ne şi interesele noastre. Ori să cărăm noi întâi, până în decembri, să spunem, marfa noastră şi apoi, după ce am terminat de cărat prin portul nostru, să vină marfă din Ucraina, trebuie găsite multe soluţii la care să nu mai existe atât de multe excepţii pentru că s-a creat regula, dar de fapt, ponderea cea mai mare este în excepţii, că avem contracte semnate înainte de 2 mai, care se derulează în continuare şi noi nu putem demonstra care contracte au fost, de fapt, semnate înainte de 2 mai sau care au fost semnate acum şi antedatate. Prin urmare, sunt nişte probleme legale pe care trebuie să le rezolvăm”, a mai transmis Tiberiu Stan.
El a adăugat că România consumă o treime din producţia de cereale şi restul este exportat pe când ţările din Vestul Europei sunt dependente de importuri.
“Noi suntem net exportatori, consumăm 30% din ceea ce producem. Prin urmare, de la noi trebuie să plece marfa, nu să vină. În schimb, Vestul Europei este net Importator de porumb şi floarea soarelui. Ei la porumb importă în jur de 20 milioane de tone pe an. Ei sunt disperaţi să primească această marfă. Industria lor depinde de această marfă care venea pe mare până acum. Având porturile închise, a început să vină prin România. Pe noi ne-a blocat complet că nu avem logistică să transmitem aşa ceva şi nu avem cerere pentru aşa ceva pe când la ei există cererea şi ei depind de această marfă. Noi le facem un serviciu lor, trecând marfa pe la noi, pe drumurile noastre, fără impozite, fără taxe, distrugând cererea locală. Marfa noastră, pur simplu nu mai este căutată. Vorbim de volume”, a explicat vicepreşedintele Asociaţiei Grânarii.
El a mai afirmat că cerealele neconforme sosite din Ucraina rămân în România.
“Vorbind de calitate, Comisia Europeană a cerut ca aceste analize să se facă în Portul Constanţa, nu la vamă. Şi atunci toată marfa care vine, se analizează în Portul Constanţa. Ce se întâmplă cu marfa care e de proastă calitate, că nu pleacă pe vapor? Imaginaţi-vă dumneavoastră unde rămâne. Nu este nici distrusă. Rămâne în piaţa română, pentru consumatorul român. Prin urmare, avem o problemă şi de cantitate, pentru că noi suntem net exportatori, nu importatori. Ei sunt net importatori şi avem o problemă de calitate că la ei ajunge doar marfa bună, pentru că controalele sunt la port, pe când acea marfă refuzată trebuie să rămână undeva. Noi nu spunem că Ucraina nu este un producător major şi de bună calitate, e adevărat, la alte standarde cu substanţe, au alte substanţe şi asta nu este tocmai regulă. Dar ei sunt şi în război, iar acum, în perioada războiului nu au tocmai cele mai bune condiţii de depozitare. S-a recoltat marfă umedă. Această marfă nu a avut uscare, a putrezit, a mucegăit”, a mai declarat Tiberiu Stan.