În meciul disputat la Sibiu au fost dictate nu mai puțin de trei penalty-uri: câte unul ratat de fiecare echipă, plus unul acordat gazdelor în prelungiri, anulat după intervenția sistemului VAR.
Astfel, duelul de luni după-masa a fost decis de golul lui Lorenzo Biliboc, iar Hermannstadt rămâne în zona locurilor de retrogradare.
Marți dimineață, conducerea clubului sibian, prin vocea directorului sportiv a „explodat” pe Facebook. Radu Negruț a tras un semnal de alarmă, semnalând mai multe greșeli de arbitraj împotriva echipei antrenate de Dorinel Munteanu.
„Opriți-vă! E prea mult! Ajunge! Încep printr-o întrebare (ușor) retorică: de ce sunt luate decizii de arbitraj împotriva FCH? Merg mai departe cu încă o întrebare: cine ar trebui să ne răspundă? Mă gândesc că probabil ar trebui să facă asta cineva! Nu probabil, ci SIGUR! Și când spun „cineva” mă refer la cine decide cariere, vieți și destine în fotbalul românesc.
Oameni buni, fotbalul nu e o joacă, iar VAR-ul… Cu toții știm că VAR-ul a fost introdus pentru a crea echilibru. Aș vrea să știu de ce deciziile VAR sunt mai mereu discutabile, ba chiar luate împotriva echipei noastre? Să fie, oare, vorba de VAR sau de oamenii implicați în sistemul VAR? Și vin cu câteva exemple:
1.Cu trei sezoane în urmă, în ultima etapă din campionat, pe 19 mai 2023, VAR-ul a hotărât „întâmplător” ca meciul FCH cu „U” Cluj să fie disputat fără sistemul VAR. La fel de „întâmplător”, arbitrul meciului respectiv a inventat un penalty în ultimul minut. Astfel noi am pierdut la limită cu „U” Cluj și, implicit am pierdut câteva locuri in clasamentul final. Ce a înseamnat asta? O pierdere financiară considerabilă pentru FCH!
2.Sezonul actual, meciul retur din deplasare cu Farul Constanța, etapa 22, pe 17 ianuarie. În ultimele minute avem un posibil henț în careul advers, însă VAR-ul a considerat „întâmplător” că nici măcar nu e necesar să fie analizată faza cu pricina…
3.Tot sezonul actual, meciul retur din deplasare la Unirea Slobozia, etapa 24, pe 31 ianuarie. Acel meci „întâmplător” s-a jucat fără VAR, iar noi am primit un gol dintr-un offside flagrant văzut de o țară întreagă! Într-adevăr am câștigat partida, dar oare cineva și-a dorit ca rezultatul să fie altul? „Cineva” care decide cariere, vieți și destine în fotbalul românesc…
4.Meciul de aseară, pe teren propriu, etapa 27, contra CFR Cluj. VAR-ul consideră că intrarea lui Damjan Dokovic înaintea executării penalty-ului, în spațiul nepermis, influențându-l apoi pe Politic într-o fază în care fotbalistul nostru putea înscrie, nu s-a considerat a fi o greșeală.
Continuăm cu penaltyul acordat pentru CFR Cluj, unul în care cei de la VAR nu l-au chemat pe arbitrul central să revadă faza, deși putem spune cu certitudine că este o decizie mai mult decât discutabilă.
Ajungem la penaltyul acordat în ultimele minute ale partidei pentru echipa noastră de arbitrul central, o decizie la care VAR-ul a intervenit „întâmplător”, deși regulamentul spune că ar fi trebuit să facă acest lucru doar în cazul în care pot fi prezentate elemente clare prin care arbitrul să își schimbe decizia inițială. Cred că am văzut cu toții că nu a fost vorba despre așa ceva…
Domnilor arbitri si domnule ȘEF al arbitrajului românesc, sunteți implicați în acest joc pentru a oferi echilibru, echidistanță și corectitudine, nicidecum pentru a schimba cariere, vieți și destine. Opriți-vă! Respect, Dani Coman!”, a scris Radu Negruț pe Facebook, director sportiv la Hermannstadt.