Publicat: 29/05/2023, 10:00
Află ce îți rezervă astrele pentru perioada 29 mai – 4 iunie 2023. Vezi previziunile astrologului Virginia Olteanu!
Berbec – Aprofundarea unor cunoștințe contribuie la dezvoltarea ta!
Dorința de o extra stimulare fizică sau intelectuală, de mai multă mișcare sau socializare va fi contrabalansată de o stare mai serioasă care te îndeamnă să fii mai atent la tine, la gândurile pe care le ai și la discuțiile cu unele persoane. Devii mai empatic și mai grijuliu cu cei apropiați și manifești interes în orice vizează partea de consiliere, vindecare, meditație sau spiritualitate. Luna Plină din Săgetător din weekend scoate la suprafață nevoia de a-ți aprofunda cunoștințele în unele domenii care contribuie la creșterea și dezvoltarea ta chiar dacă mai sunt aspecte sensibile la care ai de lucrat.
Taur – Conștientizarea unor lucruri îți conferă putere!
În ciuda dorinței de a forța unele lucruri sau de a te simți nevoit să reacționezi în cazul în care alții forțează lucrurile cu tine, modul în care comunici devine o adevărată baghetă magică. În timp ce devii din ce în ce mai conștient de o anumită realitate financiară sau de unele incompatibilități de valori sau interese între tine și unele persoane pe ajutorul cărora mizai, unele lucruri încep să se clarifice. Poți face o călătorie sau avea o discuție de la suflet la suflet cu cineva. În weekend te simți extrem de dinamizat și inspirat iar Luna Plină din Săgetător te va ajuta să conștientizezi ce ai nevoie să transformi pentru a te simți liber emoțional sau financiar.
Gemeni – Alegerea parteneriatelor potrivite!
Nevoia ta de a pune punctul pe „i” în unele situații trebuie gestionată cu înțelepciune iar Mercur care iese din faza de „post umbră” va aduce mai multă lumină înlăturând confuzia de până acum. Te poți simți constrâns sau însărcinat cu unele chestiuni profesionale pe care te străduiești să le gestionezi cât mai eficient posibil. În același timp totuși, modul în care te pui în evidență este amplificat iar tu devii mai încrezător în propria valoare. Luna Plină din Săgetător din weekend va scoată iveală orice gen de parteneriat pe care nu-l consideri potrivit și valoros pentru tine. Pregătește-te pentru unele revelații, pot fi extrem de prețioase.
Rac – Mai multă creativitate dar și schimbări de planuri în weekend!
Dacă ceva anume progresează mai lent decât ți-ai fi dorit, necesitând mai multe resurse sau aprobări, tu devii totuși din ce în ce mai nerăbdător cu unele lucruri. Dacă ai o latură creativă sau artistică, aceasta va fi evidențiată săptămână aceasta sau poate plănuiești o călătorie pe care ți-o dorești demult. În weekend unele propuneri sau discuții neașteptate te iau prin suprindere schimbând planurile. Luna Plină din
Săgetător de duminică te ajută să vezi stadiul în care ai ajuns cu un proiect anume ajutându-te să te organizezi mai bine în ciuda unor factori sau persoane care pun unele piedici. Continuă să crezi în ceea ce-ți conferă direcție și valoare.
Leu – Prioritizează ce iubești și ce consideri că te reprezintă!
Dacă aprecierea pe care ți-o dorești vine mai greu sau depinde de un efort anume pe care trebuie să-l faci constant, poți descoperi că există și altfel de metode pentru a-ți atinge scopurile, profesional sau relațional. A te sfătui sau a te lăsa consiliat de persoana potrivită poate aduce vindecare și conștientizare. În weekend cu siguranță nu te vei plictisi. Luna Plină din Săgetător evidențiază nevoia de a te pune în valoare, de a-ți expansiona creativitatea, strategia, carisma personală sau viziunea în cel mai autentic mod posibil, în ciuda unor incompatibilități între tine și alte persoane. Prioritizează ce iubești și pe cine te iubește!
Fecioară – Mai mult curaj și libertate de manifestare!
Dacă ceva anume nu funcționează într-un parteneriat sau într-o relație contractuală așa cum ți-ai dori, poți descoperi că o abordare diferită sau susținerea unei persoane deosebite ca și experiență sau cunoaștere favorizează conștientizarea unor lucruri. În weekend te poți pregăti de drum sau o discuție neașteptată deschide noi orizonturi pentru tine. Luna Plină din Săgetător scoate la suprafață orice nu este în echilibru între obiectivele tale exterioare și nevoile tale interioare, mai ales vis-a vis de muncă, familie sau planul emoțional. Îți poți dori mai multă libertate și spontaneitate însă pentru asta va trebui să ai curajul să lupți pentru ce contează pentru tine.
Balanță – Eforturile și munca ta dau rezultate!
Dorința de mai multă independență, libertate și timp pentru activitățile care îți plac poate să fie limitată de unele sarcini sau responsabilități de care trebuie să te ocupi. Totuși efortul și munca ta dau rezultate iar recunoașterea profesională de care beneficiezi te încântă. Te poți oferi să ajuți necondiționat dacă ți se solicită ajutorul dar și tu te poți bucura de o susținere excelentă pe parte de sănătate și nu numai. În weekend poți avea unele revelații interioare. Luna Plină din Săgetător îți stimulează nevoia de aprofundare a unor lucruri dar și interacțiunea cu persoanele cu care rezonezi, devenindu-ți mai clar ce sau cine anume ți se potrivește.
Scorpion – Focusează-te pe ceea ce-ți amplifică valoarea de sine!
În ciuda unor nemulțumiri recente fie de natură romantică fie dintr-o lipsă de apreciere a unor talente sau aptitudini, poți descoperi pe cineva care îți împărtășește interesele sau hobby-urile. Un curs la care participi sau o călătorie pe care o faci îți poate deschide noi oportunități. În weekend, unele schimburi de idei sau poate o invitație neașteptată te iau prin surprindere. Luna Plină din Săgetător scoate la lumină lucrurile, activitățile sau relațiile pe care le consideri valoroase și asupra cărora e bine să te concentrezi, însă cheia rămâne găsirea unui mod de interacțiune optim și echilibrat.
Săgetător – Echilibrarea unor aspecte personale sau relaționale!
Unele lucruri au nevoie de clarificare fie într-o relație cu cineva apropiat fie într-una de natură contractuală, pe marginea unor aspecte profesionale. O chestiune emoțională sau ceva ce te nemulțumește te ține pe loc însă împărtășirea a ceea ce simți cu cineva de la suflet la suflet poate să fie o experiență care îți readuce pacea și echilibrul. În weekend poți fi angrenat în multe discuții sau neînțelegeri pe marginea unor chestiuni practice. Luna Plină din propriul tău semn evidențiază orice are nevoie să fie echilibrat sau armonizat în relațiile tale reamintindu-ți că pentru a fi tu însuți îți trebuie curaj și acceptare atât a aspectelor care îți plac cât și a celor care te incomodează.
Capricorn – Claritatea și sinceritatea în comunicare sunt esențiale!
Calitatea interacțiunilor tale, ce, cu cine sau cum comunici ar trebui să fie un factor la care să fii atent permanent pentru a te asigura de claritatea și utilitatea procesului de comunicare. Un drum pe care-l faci sau interacțiunea cu o altfel de persoană, cu mai multă cunoaștere sau experiență poate să-ți aprofundeze nivelul de înțelegere a unor lucruri. Luna Plină din Săgetător din weekend poate scoate la lumină unele aspecte mai sensibile care trebuie acceptate și vindecate dacă ești pregătit, însă odată integrate, ele pot genera o stare de împuternicire. Cu cât ești mai flexibil cu atât vei vedea cu mai multă claritate.
Vărsător – Reprioritizarea unor lucruri sau activități!
Chiar dacă nu ești foarte încrezător în privința recunoașterii sau a validării pe care o primești într-un anumit context, unele lucruri sau activități în care investești timp și efort îți conferă un sentiment real de satifacție. Poți fi generos în a-ți oferi ajutorul personal sau financiar dacă cineva are nevoie. În weekend nu ai timp să te odihnești prea mult datorită unor schimbări de planuri neașteptate. Luna Plină din Săgetător te ajută să conștientizezi care sunt activitățile sau oamenii cu care simți nevoia să te conectezi mai mult și cu care împărți aceleași viziuni. Dacă ești nemulțumit într- o relație romantică, vei dori să-ți reafirmi dorințele și nevoile.
Pești – Ai puterea și voința de a depăși o situație anume!
Te poți confrunta cu o chestiune interioară, de natură emoțională care devine din ce în ce mai greu de ignorat sau de mascat. Te ajută să te înconjori cu resurse, lucruri sau persoane pe care le simți aproape și cu care poți împărtăși din ceea ce simți. Latura ta artistică este amplificată. Evită să te supraaglomerezi cu munca și alocă-ți mai mult timp pentru a te îngriji fizic și emoțional. În weekend ești prins în mjlocul unor conversații care te vor ajuta să conștientizezi unele lucruri. Luna Plină din Săgetător scoate la suprafață ceea ce trebuie rezolvat și chiar dacă unele lucruri nu sunt ușoare, ai puterea și voința de a le depăși.
Urmăriți previziunile pentru anul 2023:
Urmărește Gândul.ro pe
Ce se întâmplă doctore
Râzi cu lacrimi
Cele mai noi
Sport –
29 May, 10:08
Educație –
29 May, 10:04
Emisiuni –
29 May, 10:00
Ultima oră
Actualitate –
29 May, 09:58
29 May, 09:56
Știri –
29 May, 09:40