21 Mar, 2026 21:42 Gabriela GEVELEGEAN ZIUA de Constanta Marime text
Douăzeci de persoane au fost rănite sâmbătă în sudul Israelului după ce una sau mai multe rachete iraniene au lovit zona Dimona, unde se află o instalație dedicată cercetărilor nucleare, au anunțat serviciile de urgență israeliene, potrivit Agerpres În această regiune situată în deșertul Negev, ‘din ansamblul obiectivelor lovite, echipele Magen David Adom (MDA,echivalentul israelian al Crucii Roșii) au preluat 20 de răniți prezentând leziuni provocate de schije, traumatisme survenite în timp ce se îndreptau spre zone protejate’, indică un comunicat al MDA.Printre răniți se află un băiețel de zece ani și o femeie de 40 de ani.Poliția a difuzat imagini ale unui apartament la etaj lovit de impact, cu peretele bucătăriei spart.Localizarea siturilor lovite nu a fost făcută publică, dar imagini difuzate online arată impacturi asupra unor zone urbane.Orașul Dimona adăpostește în special Centrul de cercetări nucleare din Negev ‘Shimon Peres’, o instalație nucleară de cercetare care, potrivit presei străine, a fost implicată în producerea armei nucleare în ultimele decenii.Puține informații sunt publice despre situl nuclear de la Dimona. Israelul menține o politică de ‘ambiguitate strategică’, neconfirmând și nici infirmând că ar deține arme nucleare.Acest atac iranian intervine chiar în ziua în care SUA au efectuat lovituri asupra complexului nuclear iranian de la Natanz (centrul Iranului).Citește și Opt ofițeri de poliție au fost uciși într-un atac aerian israelian în centrul Gazei