România nu dispune, la momentul actual, de un centru pentru dezintoxicare, destinat celor care au probleme cu consumul de alcool sau substanțe interzise. Există câteva centre private în orașele de la noi din țară, iar Constanța nu se numără printre ele. Cu toate acestea, taxele de internare, în care sunt incluse și serviciile medicale, sunt exorbitant de scumpe. Acestea ajung și la ordinul miilor de euro, iar perioada de internare este de doar 30 de zile. Mulți dintre pacienți ajung astfel, la ieșirea din centrele cu pricina, să o ia, din nou, pe calea drogurilor.
Din ce în ce mai mulți tineri români cad plasă substanțelor interzise. În timp ce unii dintre ei continuă pe acest drum, care poate fi de multe ori fatal, alții cer, disperați, sprijinul centrelor de specialitate. CumStatul Român i-a abandonat în această luptă, clinicile private rămân singura soluție. Cu toate acestea, taxele de internare sunt exorbitant de scumpe, iar perioada este mult prea scurtă pentru a fi complet vindecați de vicii.
Cât costă internarea într-un centru de dezintoxicare în România?
În mai multe orașe din țara noastră, există câteva centre de dezintoxicare.nu se numără printre ele, deșiConsiliul Județean a făcut demersuri în urmă cu ceva timp pentru a dispune de o clinică specială pentru prevenirea și tratarea dependențelor de substanțe, fără a fi concretizate.
ÎnTârgu Mureș , de exemplu, există o instituție de acest fel.Social Med își ridică serviciile în slăvi, spunând că ar avea un pachet ce constă atât în servicii medicale, cum ar fi analize, consultație, tratament medicamentos, cât și ședințe de terapie. Tratamentul constă doar pe bază de internare, care durează minim o lună de zile, iar taxa este de 6000 de euro. Mai mult, nu oferă opțiunea de plată prin eșalonare, astfel că pacienții trebuie să plătească suma integrală în momentul internării.
Centrul de dezintoxicare Social Med
Complete Rehab Plus , cu sediul în, se laudă și ei cu un pachet larg de servicii, menit să îi ajute pe cei cu nevoie de ajutor să se reintegreze în societate. Asemeni șiSocial Med , îmbină cu „succes„ metode complementare ale medicinei, însoțite de psihioterapie. Taxa de internare este de 250 de euro pe zi, pe o perioadă de 30 de zile. Contactați de reporterii, aceștia au declarat că nu se poate achita în tranșe. Pentru așa o sumă, cei cu nevoi urgente sunt ajung să comită infracțiuni pentru a face rost de bani.
Complete Rehab Plus
Există și variante mai accesibile, dar sunt „sărace„ în servicii
Așezământul Nazaret , din, este un centru de recuperare mixt pentru cei care au nevoie de ajutor să facă față problemelor cu viciile. Acesta nu oferă terapie medicamentoasă, ci se axează, mai degrabă, pe terapia de grup și cure de reabilitare. Costul standard de internare este de 5700 de lei de pacient, iar internarea se face pentru o perioadă de minim o lună.
Așezământul Nazaret
Guvernul a desființat Agenția Antidrog pentru că nu și-a făcut treaba… dar a înființat alta, cu același obiectiv
PrinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2024 s-a aprobat înfiinţarea, organizarea şi funcţionareaAgenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor , a centrelor de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, precum şi pentru modificarea unor acte normative. Prin acest act normativ se realizează cadrul instituțional dincu privire la lupta antidrog. Am mai avut o altă instituție de acest gen, înființată fix cu același scop, dar a fost desființată de, pentru că doar sugea bani, iar rezultatele erau zero.
Astfel, prin acest act normativ s-a aprobat înființareaAgenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor – ANPCDDA , care îi ia locul, practic,Agenției Naționale Antidrog , ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică, aflată în cadrul aparatului de lucru al, în subordineaCancelariei Prim-Ministrului și în coordonarea prim-ministrului.
Consiliul Județean Constanța vrea să construiască un centru de dezintoxicare la Băneasa
Amintim că, în martie 2022, consilierii județeni au aprobat demararea demersurilor pentru trecerea unui imobil din domeniul public alUAT Băneasa în cel al Județul Constanța, acesta urmând să fie transformat în centru de acordare a serviciilor necesare prevenirii și tratării dependențelor.
După desființarea, în urmă cu mulți ani, a centrului de dezintoxicare ce funcționa în cadrulSpitalului Județean Constanța , s-a venit pentru prima oară cu o soluție prevăzută în cadrul Strategiei de sănătate publică a municipiului Constanța 2022-2031. Consiliul Județean Constanța a aprobat în cadrul unei ședințe din luna martie a anului 2022, demararea procedurilor pentru înființarea unui nou centru. Acesta va fi amplasat în comuna Băneasa, în prezent așteptându-se transferarea imobilului care va găzdui centru. Încă nu s-au concretizat lucrurile, iar proiectul, care ar putea salva mii de constănțeni care au nevoie urgentă de servicii de specialitate în combaterea acestui fenomen, rămâne doar o idee.