Eșec în instanță pentru primarul Vergil Chițac. Judecătorii au respins procesul împotriva Feliciei Ovanesian

Tribunalul Constanța s-a pronunțat astăzi,21 aprilie 2026 , în litigiul civil dintre primarul municipiului Constanța,Vergil Chițac , și fostul city manager al orașului, avocatFelicia Ovanesian . Magistrații au respins acțiunea edilului, prin care acesta solicita daune morale consistente pentru prejudiciu de imagine.

Dosarul, înregistrat în urmă cu un an sub obiectul „acțiune în răspundere delictuală”, a fost soluționat de Secția I Civilă a Tribunalului.

Sentința: Cererea primarului, respinsă ca nefondată

După mai multe termene de judecată și o perioadă în care procesul a fost suspendat din cauza protestelor magistraților, instanța a decis că pretențiile primarului nu sunt justificate.

Soluția pe scurt a instanței:

Reacția Feliciei Ovanesian: „Atât valorează, în mintea lui, dreptul meu de a vorbi”

Imediat după aflarea soluției, Felicia Ovanesian a reacționat public pe rețelele de socializare, dezvăluind miza financiară uriașă a procesului:250.000 de lei.

„M-a dat în judecată și mi-a cerut 250.000 de lei. 250.000!!! Atât valorează, în mintea lui, dreptul meu de a vorbi. Nu a cerut adevăr, nu a cerut lămuriri și nu a cerut drept la replică. A cerut doar bani. Mulți. Atât cât să înțeleagă toată lumea mesajul: taci” , a scris fostul city manager pe Facebook.

Ovanesian a interpretat demersul juridic al primarului drept o încercare de intimidare a vocilor critice din spațiul public constănțean:„Atunci când un primar începe să ceară sute de mii de lei de la cei care îl critică, nu mai apără nicio demnitate. Își apără doar orgoliul și frica.”

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/justitie/esec-in-instanta-pentru-primarul-vergil-chitac-judecatorii-au-respins-procesul-impotriva-feliciei-ovanesian-935582.html

Ultimă oră

Același autor