2.4 C
Constanța
22 decembrie, 2024

COS lansează un Centru R & D în Nordul Bucureștiului pentru testarea…

COS lansează un Centru R & D în Nordul Bucureștiului pentru testarea interioarelor viitorului, în urma unei investiții de 1.6 mil. euro

15 iunie 2023

COS, jucător de top pe piața de fit-out din România, își continuă strategia națională de dezvoltare și anunță lansarea în premieră a unui centru de cercetare și dezvoltare (R&D) în zona de Nord a Bucureștiului, în urma unei investiții de 1,6 milioane de euro. MASIA, noul spațiu de 2.000 mp, este conceput să funcționeze ca spațiu deservit pentru chiriași, dar și ca spațiu de testare pentru viitoarele configurații de lucru ale clienților.

Lansarea marchează 25 de ani de activitate COS pe piața locală, compania fiind unul dintre primii jucători de pe piața locală de fit-out, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestui sector în România. În ultimii ani, COS și-a extins expertiza, investind în propriul portofoliu de spații de birouri, care în prezent ajunge la un total de 4.200 mp în 4 locații: Cluj, București, Timișoara și Iași.

Noul MASIA propune o abordare revoluționară a spațiilor de lucru deservite, incluzând și o funcție de testare în care clienții pot pilota diverse moduri de lucru înainte de a le aplica în propriile spații. MASIA ilustrează conceptul de design COS TrueFlex , o abordare rafinată asupra “biroului viitorului”, bazată pe 3 piloni: flexibilitate, mobilitate și adaptabilitate. COS este unul dintre promotorii soluțiilor de design integral centrate pe om, concentrându-se pe starea de bine a utilizatorilor spațiilor prin designul interior, care este direct corelat cu performanța angajaților.

„Evoluțiile recente au demonstrat importanța flexibilității pentru menținerea competitivității business-urilor. De-a lungul anilor, am studiat impactul direct al spațiului fizic în performanța de business și am decis să investim strategic în spații de lucru comune, ceea ce ne permite să colaborăm strâns cu clienții noștri pentru a le înțelege nevoile și să explorăm metodologii de lucru inovatoare. Astăzi, știm cu siguranță că businessurile reziliente se bazează pe capacitatea de adaptabilitate a spațiilor pentru a acomoda dinamica echipelor, de a facilita configurații diverse, precum zonele colaborative sau spațiile de lucru hibrid și de a crea spații multifuncționale, care se pot adapta fără probleme la schimbările fizice, tehnologice și sociale”, declară Christophe Weller, fondator și CEO COS.

Afacerile COS au înregistrat un volum total de 28 de milioane de euro în 2022, iar divizia de business aferentă portofoliului de birouri deservite va ajunge la venituri anuale de 0,6 milioane de euro, potrivit estimărilor companiei. Primul spațiu deținut de COS a fost Stables din Cluj, care funcționează în primul rând ca spațiu de birouri deservit pentru închiriere, noul lansat MASIA fiind cel de-al doilea.

„Piața locală de fit-out are un potențial solid, România continuând să atragă investitori și să se dezvolte. Dar inovația este esențială în menținerea competitivității și a leadership-ului COS. Acesta este motivul pentru care credem cu tărie în generarea de valoare adăugată prin cercetare și dezvoltare și în stimularea eficienței proceselor prin digitalizare și infuzie de tehnologie”, adaugă Cezar Scarlat, Managing Partner și co-fondator SARMIS Capital, acționarul majoritar COS.

Potrivit experților COS, investiția medie actuală în amenajarea interioară completă a unui spațiu de birou, incluzând și componenta de construcție, variază între 500 și 800 de euro pe metru pătrat. În cazul proiectelor premium, investiția depășește 800 de euro pe metru pătrat. Odată cu evoluția tendinței de one – stop – shop în România, marcată de preferința clienților de a lucra cu companii integratoare de soluții, COS a fost prima companie de design & build de pe piața locală, oferind consultanță completă, construcții interioare, design și soluții de mobilier.

La 25 de ani de la lansare, COS a generat venituri cumulate de 345 de milioane de euro, fiind primul jucător care a inițiat expansiunea națională și a introdus concepte și soluții inovatoare în România, precum mocheta modulară neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, LVT-ul (luxury vinyl tyles) modular, birourile reglabile pe înaltime, sistemele arhitecturale de mascare a zgomotului în birou precum și alte elemente arhitecturale, prin parteneriatele cu furnizori internaționali consacrați. În prezent, aproape 50% din veniturile COS sunt generate de clienții din afara Bucureștiului.

COS a introdus constant concepte și soluții inovatoare în România și semnează până în prezent un total de 19.000 de proiecte pentru 2.700 de mari clienți precum Orange, Telecom, ORACLE, HP, IBM, Pfizer, KPMG, PWC, ERNST & YOUNG, ACCENTURE, BRD, CITIBANK, lanțul Hotelier RADISSON sau Dăruiește Viață (Spitalul construit la Marie Curie).

Activ pe piața locală din 1998, COS [cu numele inițial Corporate Office Solutions] este cel mai mare integrator de soluții la cheie pentru spații interioare și activează pe întreg spectrul segmentelor relevante de pe piața din România: birouri, spații industriale (amenajări interioare în parcuri logistice și facilități industriale), domeniul ospitalității, cel medical (interioare pentru clinici și spitale) și cel educațional . COS are parteneriate exclusive în România cu furnizori precum Steelcase și Interface, lideri internaționali pe segmentele de mobilier, respectiv soluții pentru pardoseli, dar și cu producători locali.

În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.

Protestele au izbucnit din nou la Varșovia și în alte orașe poloneze din cauza legii stricte a avortului din Polonia ce ar fi făcut…

Preşedintele Băncii Mondiale, Ajay Banga, vrea să îşi concentreze eforturile pentru îmbunătăţirea instituţiei financiare internaţionale, astfel încât să poată dobândi dreptul de a cere…

Guvernul Ciolacu va fi votat, joi, în Parlament după ce toți miniștrii desemnați au primit miercuri avize favorabile în comisiile de specialitate. Deputatul PSD…

Sursa: https://romanialibera.ro/economie/economie-interna/cos-lanseaza-un-centru-r-d-in-nordul-bucurestiului-pentru-testarea-interioarelor-viitorului-in-urma-unei-investitii-de-1-6-mil-euro/

Ultimă oră

Același autor