1.4 C
Constanța
13 decembrie, 2024

BAT recunoscut de Financial Times ca lider climatic în 2023

22 mai 2023

Compania BAT a fost inclusă pentru al treilea an consecutiv de către Financial Times pe lista liderilor în domeniul combaterii schimbărilor climatice, alături de alte companii europene cu rezultate remarcabile în reducerea emisiilor de carbon.

BAT se clasează în primele 3% din totalul de peste 4.000 de companii evaluate. Compania a reuşit reducerea emisiilor de seră pentru Scopurile 1 & 2 cu 22% în 2021 şi 2022 faţă de 2020. De asemenea, BAT şi-a asumat obiective ambiţioase privind atingerea neutralităţii emisiilor de carbon în operaţiunile sale directe până în 2030 şi pe tot lanţul valoric până cel târziu în 2050. Inlcuderea în lista FT înseamnă recunoaşterea contribuţiei BAT la construcţia unui viitor mai bun – A Better Tomorrow™ – prin reducerea impactului asupra sănătăţii şi plasarea principiilor de sustenabilitate în centrul afacerii sale.

Mike Nightingale, Director pentru Sustenabilitate în cadrul BAT, a spus:

”Suntem onoraţi de nominalizarea BAT de către Financial Times între primele 3% companii europene pentru pentru angajamentul şi performanţa noastră în combaterea schimbărilor climatice. Această recunoaştere reflectă efoturile noastre constante de abordare a riscurilor climatice şi de identificare de oportunităţi atât în cadrul propriilor operaţiuni, cât şi pe lanţul valoric. Este esenţial să continuăm transformarea afacerii noastre prin trecerea de la produse tradiţionale la noi categorii de produse cu risc redus* ca alternative la fumat, pentru a reduce astfel impactul asupra sănătăţii, şi să realizăm acest obiectiv într-un mod sustenabil pentru afacerea noastră, pentru planetă şi pentru societate. Ne dorim ca, până în 2030, să obţinem o reducere de 50% a emisiilor de GES în Scopurile 1, 2 şi 3* şi să atingem neutralitatea emisiilor de carbon pe întregul lanţ valoric până cel târziu în 2050.”

Evaluarea companiilor a fost derulată de Financial Times în colaborare cu Statista şi s-a bazat pe o metodologie foarte strictă în acest an, având în vedere atenţia tot mai mare acordată de către consumatori şi autorităţile de reglementare performanţei companiilor în domeniul protejării mediului. De exemplu, 20% din punctajul acestei ediţii a fost acordat în funcţie de indicele CDP în domeniul climatic – BAT a primit calificativul A din partea CDP în decembrie 2022 – precum de adoptarea de către companii a principiilor Science Based Targets initiative (SBTi) şi publicarea emisiilor aferente Scopului 3. În 2022, SBTi a aprobat obiectivul BAT de reducere până în 2030 cu 50% a emisiilor pentru Scopurile 1, 2 & 3 faţă de valoarea de referinţă din 2020, felicitând aderarea companiei la obiectivul de limitare a încălzirii globale cu +1,5 grade Celsius în medie. BAT publică de asemenea emisiile rezultate în Scopul 3.

BAT dezvoltă în mod constant modalităţi de a-şi spori angajamentul şi performanţa în abordarea impactului său asupra mediului, inclusiv schimbările climatice. În 2023, BAT a lansat primul raport anual combinat de business şi sustenabilitate (

), înainte de implementarea obligatorie a cerinţelor anunţate în mai multe pieţe pentru companii de a extinde domeniul de aplicare şi de a îmbunătăţi calitatea informaţiilor legate de sustenabilitate pe care le publică. În cadrul acestui raport au fost anunţate şi obiective noi şi actualizate, precum:

atingerea nivelului de 30% surse de energie regenerabile cu doi ani mai devreme faţă de ţinta iniţială – în 2022, faţă de anul 2025, rezultând astfel revizuirea acestui prag la 50% surse de energie regenerabile până în 2030;

creşterea pragului iniţial de 15% de reducere a deşeurilor rezultate din operaţiunile BAT faţă de valoarea de referinţă din 2017 la 25% până în 2025;

extinderea domeniului de aplicare a anjagamentului BAT pentru 100% ambalaje reutilizabile, reciclabile sau compostabile şi la alte materiale decât plastic până în 2025, pentru a include astfel toate tipurile de ambalaje, şi

stabilirea unui nou obiectiv de conversie zero a ecosistemelor naturale în lanţul său de aprovizionare cu tutun până în 2025**

BAT şi-a asumat angajamentul de a construi un viitor mai bun – A Better Tomorrow™ – prin reducerea impactului asupra sănătăţii şi dezvoltarea unei categorii diverse de produse plăcute, cu risc redus***. Obiectivele asumate şi rezultatele remarcabile obţinute de BAT în domeniul sustenabilităţii sunt recunoscute de reputate foruri internaţionale, între care Dow Jones Sustainability Indices, unde BAT este prezentă de peste 21 de ani consecutivi, fiind singura companie din industrie listată în prestigiosul DJSI World Index în 2022, şi includerea pe lista A de către CDP în domeniile de protejare a climei (A), a apei (A) şi a pădurilor (A).

În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.

Ambasadorul Serbiei în România, Stefan Tomašević, a vizitat uzina de țevi din Slatina, care aparține grupului ARTROM STEEL TUBES. În România, grupul ARTROM are operațiuni…

Rata anuală a inflaţiei va coborî, probabil, la nivelul de o cifră în următorul trimestru şi la 7,1% în decembrie 2023, faţă de 7%…

Proiectele referitoare la legile Educației intră la vot, în plenul Senatului, în ziua de luni, 22 mai 2023. Documentele supuse atenției senatorilor sunt două proiecte…

Sursa: https://romanialibera.ro/mediu/bat-recunoscut-de-financial-times-ca-lider-climatic-in-2023/

Ultimă oră

Același autor